În „Istoria naturală”, Plinius cel Bătrân îi menţionează pe cattuzi, populaţie care trăia la gurile Dunării. Etnonimul cattuzi se poate tălmaci prin „cei legaţi”, cu sensurile, rămase până astăzi, de „fermecaţi; vrăjiţi; blestemaţi”. Numele străvechi al Insulei şerpilor, la greci cu talcul de „Alba”, era Leuke, care, în graiul geţilor ducea tot la sensul de „legătură.

Nevând surse de apă de băut, Insula şerpilor nu poate fi locuită de oameni; de aceea, după legendele românilor din Bugeac şi din Dobrogea este considerată poartă spre Tărâmul Celălalt, ai cărui locuitori sunt şi buni şi răi, dar toţi cu aptitudini suprafireşti. Acolo se găseşte şi Sorbul Pământului. Tot acolo e şi Bradul Zânelor, care îşi întinde crengile ca pământenii, după ce îndeplinesc anumite condiţii, să poată trece în Celălalt Tărâm.

Sorbul Mării nu pare a fi acelaşi cu Sorbul Pamantului. Însă şi primul trăieşte în apă, semănând cu peştii, fiindcă are şi el solzi strălucitori. Are o gură uriaşă, cu care soarbe apa, înecând oamenii care se scaldă în apă ori stau doar pe maluri privind. În Marea Neagră este cel mai mare dintre toţi Sorbii Mărilor. El soarbe apa din când în când, căci altfel s-ar mări prea mult şi ar îneca pământul. Când îi e sete, semn de secetă, soarbe şi apa râurilor, cu aşa lăcomie încât soarbe şi broaştele, care cad apoi pe pământ laolaltă cu ploaia. Atunci plouă „cu broaşte”, când după o secetă mare, plouă îndelung şi mult.

Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pământuri sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră.

În 1913, în „Dacia preistorică“, Nicolae Densuşianu localiza Atlantida între Porţile de Fier şi Sfinxul din Bucegi. „Atlantis“ este tradus de unii lingvişti prin „Fericire“, iar grecii antici denumeau actuala Insulă a Şerpilor din Marea Neagră, Makaron, adică „A fericiţilor“. Nu departe de ea, arheologii ruşi au descoperit impresionante ruine subacvatice atribuite, după unii, atlanţilor.

Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de rămăni. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lângă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tarâmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele.

Ca şi Atlantida, potopul biblic a fost rând pe rând „plimbat” de ipoteze prin tot felul de locuri. Nu e de mirare, având în vedere vecinătatea Muntelui Ararat cu Marea Neagră, că sunt cercetători care caută aici rămăşiţele celebrei Arce a lui Noe. În Vechiul Testament e descris Muntele Ararat, ca ultimă destinaţie a Arcei lui Noe, munte ce se scufundă apoi în „Lacul Negru”, care după aceiaşi arheologi ar fi chiar Marea Neagră.

Surse: http://ecomareaneagra.wordpress.com/ecosistemul-m/

http://www.oalacubunatati.ro/blog/marea-neagra-vazuta-cu-alti-ochi/

http://www.hotnews.ro/hotreporter-2010-09-7784741-pare-necrezut-dar-marea-neagra.htm

http://old.cotidianul.ro/marea_neagra_este_suprapopulata_de_meduze-50613.html

http://old.cotidianul.ro/marea_neagra_este_suprapopulata_de_meduze-50613.html

http://alexandruflorinbadea.blogspot.ro/2011/02/romania-noastra-draga.html

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/mitologia-marii-negre-129891.html

http://sfinxredivivus.wordpress.com/tag/legende/

Anunțuri