După o lungă perioadă de timp, în care existenţele lor sunt marcate de tăcere, la începutul secolului al XX-lea femeile intră într-o nouă etapă – când se puteau identifica cu interesele şi dorinţele pe care le aveau. Spre deosebire de predecesoarele lor, femeile se pot bucura de tot ceea ce lumea le poate oferi. În această lume nouă apare însă o  nouă problemă, aparent de neluat în seamă, legată de frumuseţea femeii, de imaginea sa în societate. Corpul, faţa, părul, vestimentaţia devin foarte importante. Femeile au dificultăţi atunci când trebuie să gestioneze relaţia nou creată dintre eliberarea şi frumuseţea lor.

În prezent, imaginea este un aspect esenţial în existenţa socială a femeii. De aici, constatarea că în prezent dezvoltarea femeii se află într-n impas. Dacă în prima jumătate a secolului al XX-lea femeile se preocupă în mod special de poziţia lor juridică, politică şi economică în societate, multe dintre tinerele de azi arată un interes scăzut faţă de toate aceste aspecte. În ultimii ani se remarcă o creştere substanţială a interesului femeilor pentru propria imagine, în defavoarea pregătirii lor profesionale. Aspectul estetic al femeii nu trebuie neglijat, însă aceasta nu obligă la renunţarea la o pregătire socio-profesională cât mai bună posibil.

Se ajunge astfel la convingerea că frumuseţea femeii este mai presus de orice alte calităţi, putând fi chiar şi o armă politică. Frumuseţea, precum economia, este determinată politic, iar în perioada modernă este cea mai bună credinţă conform căreia dominaţia asupra bărbaţilor rămâne intactă.  În realitate, frumuseţea nu este o valoare universal valabilă. Ea depinde de cultură, religie, mentalitatea dominantă. Rolul ei este real, iar antropologii recunosc că femeia trebuie să fie frumoasă, pentru a fi aleasă de un bărbat.  Acest rol nu trebuie însă exagerat.

Sintagma „mitul frumuseţii” este utilizată de către Naomi Wolf în anul 1997 şi se referă mai ales la presiunile psihologice suportate de femeile din epoca actuală, vizavi de un prototip estetic ideal. Astfel, femeia ajunge să fie constrânsă să se conformeze  unei imagini estetice impuse social şi cultural.  Cauza acestei atitudini este considerată a fi societatea misogină în care trăim „care devalorizează femeile prin instrumentalizarea corpului lor […] în ultimii zece ani, tulburările nutriţionale, chirurgia plastică, pornografia, au crescut exponenţial, corelativ cu obsesia imaginii impecabile”.  Ordinea socială actuală, având la bază legea profitului, înlocuieşte treptat imaginea femeii casnice şi supuse cu aceea a tinerei femei model. Spre statul celei de a doua tind multe dintre femeile de azi; acestea înclină să-şi   reconstruiască identitatea în funcţie de noile aşteptări ale societăţii.

Femei îşi integrează aspectul fizic,  vestimentaţia şi atitudinea într-un  limbaj al seducţiei. Ele sunt educate în acest sens şi se consideră „obiecte estetice”; „dominate de aspiraţia de a se identifica cu modelele dominante, purtătoare ale semnelor distincţiei, femeile sunt victime sigure ale manipulării simbolice prin mitul frumuseţii”. Mişcarea feministă a intervenit în procesul de consolidare al acestei mentalităţi, observând că viaţa şi sănătatea femeilor sunt periclitate, promovând imaginea unei femei naturale şi sănătoase.

Sursa: Otilia Dragomir, Mihaela Miroiu, Lexicon feminist, Bucureşti, Polirom, 2002

Anunțuri